Starul argentinian Lionel Messi a părăsit terenul în minutul 37 al meciului câştigat de echipa sa, Inter Miami, în faţa formaţiei Toronto FC (scor 4-0), miercuri seara, în Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), informează AFP.

Sâmbătă, căpitanul selecţionatei Argentinei a urmărit de pe margine eşecul suferit de coechipierii săi în partida cu Atlanta United (2-5).

Antrenorul lui Inter Miami, Gerardo ”Tata” Martino, a spus că jucătorul suferă de “oboseală musculară”.

Messi a părut inconfortabil miercuri şi s-a mişcat cu prudenţă, înainte de a-i ceda banderola de căpitan colegului său DeAndre Yedlin, părăsind apoi terenul.

Şi fundaşul spaniol Jordi Alba a ieşit accidentat, după 35 de minute.

Martino a anunţat că accidentările celor două vedete vor fi evaluate în zilele următoare, dar a subliniat că Messi şi Alba vor rata cu siguranţă meciul de duminică, împotriva echipei Orlando City, fiind incerţi pentru finala Cupei US Open, care va avea loc miercuri, contra formaţiei Houston Dynamo.

Înfrângerea suferită de Inter Miami în faţa formaţiei Atlanta United a fost prima în 12 meciuri disputate în toate competiţiile după sosirea lui Lionel Messi şi a spaniolilor Jordi Alba şi Sergio Busquets, care s-au alăturat echipei din Florida în luna iulie.

Lionel Messi, în vârstă de 36 de ani, nu a participat la meciul disputat de Argentina împotriva Boliviei, la La Paz, marţea trecută, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, dar a urmărit jocul de pe margine.
AGERPRES 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentRezultatele de miercuri din Liga Campionilor la fotbal
Articolul următorÎntoarcerea la birou sau lucrul de la distanță? Care sunt beneficiile și dezavantajele?