Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că, săptăma aceasta, vom avea temperaturi extrem de scăzute în toată țara, cu minime de -11 grade. De asemenea, se anunță ninsori în zonele montane, dar și în alte zone din țară vom avea lapoviță și ninsoare.
“Masa de aer rece a coborât în zona țării noastre, astfel încât astăzi, cel puțin în jumătatea nordică a țării, temperaturile nu au mai depășit 4 grade Celsius la amiază, după cele 15-16 și chiar 20 de grade Celsius în partea vestică, ieri.
De mâine, (n.r. de azi) această masă de aer va cuprinde și zona de sud și sud-est a țării, astfel încât debutul săptămânii va fi caracterizat de o vreme mai rece decât în mod obișnuit.
Vorbim despre maxime de 3-4 grade, inclusiv în Capitală, iar minimele vor fi de -11 grade în zonele depresionare din estul Transilvaniei.
De la mijlocul săptămânii, temperaturile vor mai crește și ne vom apropia de cele normale pentru această perioadă. Vorbim despre maxime între 1 și 8 grade și minime între -5 până la 5 grade. Însă, tot de la mijlocul săptămânii vor fi și precipitații.
Va ninge în zona montană, vor predomina ninsorile dar nu excludem să avem și în zonele joase de relief precipitații sub formă de ploaie și lopoviță, pentru că temperaturile scăzute vor favoriza acest context, în condițiile în care un nou ciclon se va forma în Mediterană.”, a declarat Elena Mateescu, la o televiziune de știri.
Sursa: Newsinn