Jens Stoltenberg a reamintit că NATO nu este un „dat”, ci „rezultatul alegerilor deliberate şi deciziilor dificile”.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți seară, 9 iulie, că securitatea globală va fi afectată pentru decenii de rezultatul războiului din Ucraina, îndemnându-i pe liderii Alianței Atlanticului de Nord să mențină sprijinul pentru țara în care forțele ruse își continuă ofensiva de mai bine de doi ani.
Jens Stoltenberg a susținut un discurs în cadrul unei ceremonii la Andrew Mellon Auditorium care a marcat împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea NATO. Oficialul a precizat că Alianța trebuie să dea dovadă de aceeaşi determinare pe care a arătat-o şi în alte momente-cheie ale istoriei sale.
Secretarul general al NATO a reamintit în discursul său că Alianţa Atlanticului de Nord nu este un „dat”, ci „rezultatul alegerilor deliberate şi deciziilor dificile”, potrivit Agerpres.
Stoltenberg: Cel mai mare cost va fi dacă Rusia câștigă
De asemenea, Jens Stoltenberg a spus că nu există opțiuni fără costuri în contextul în care există o „Rusie agresivă ca vecin” și că nu există opţiuni fără riscuri într-un război.
„Cel mai mare cost şi cel mai mare risc va fi dacă Rusia câştigă în Ucraina. Nu putem permite să se întâmple acest lucru”, a spus Jens Stoltenberg în alocuţiunea aplaudată pe alocuri de participanţii la ceremonie, printre care s-au numărat și liderii celor 32 de state membre.
Jens Stoltenberg a mai spus cu acest prilej că are „mare respect pentru tratatul de la Washington”. „Are doar 14 paragrafe, câteva pagini; niciodată atât de puţin nu a însemnat atât de mult pentru atât de mulţi oameni”, a spus el în locul în care fost semnat tratatul în urmă cu 75 de ani.
„La această aniversare de 75 de ani putem spune că Alianţa nu este numai cea mai de succes, ci şi cea mai de durată din istorie”, a spus Jens Stoltenberg, care a adăugat şi că „extinderea NATO a unificat Europa într-un mod care era înainte inimaginabil”.
Sursa: Newsinn