Atenție la pensiile din luna decembrie! Când se virează, de fapt, banii?

Atenție la pensiile din luna decembrie! Când se virează, de fapt, banii?
Banii vor fi virați după un program ușor modificat
Pensionarii trebuie să fie foarte atenți la cum își organizează cheltuielile pentru luna decembrie, deoarece banii vor fi virați după un program ușor modificat. Motivul este minivacanța de Ziua Națională, care se prelungește anul acesta cu weekendul.
Pe 30 noiembrie, conform Codului Muncii, românii au două zile libere legale, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei și pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Cum cele două zile pică joi și vineri, minivacanța pe prelungește cu cele 2 zile de weekend, astfel încât majoritatea instituțiilor bugetare și a companiilor de stat, între care și Poșta Română, vor fi închise între 30 noiembrie și 4 decembrie.
Având în vedere faptul că de la 1 decembrie începe distribuirea pensiilor, președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat la un post TV care va fi programul în această situație specială.
Potrivit acestuia, pensiile nu întârzie, iar Casa de Pensii este în grafic cu virarea sumele la Posta Română.
Plățile se fac, în mod normal, la finalul lunii anterioare, din Trezoreria Centrală, iar banii nu se virează în aceeași, ci în tranșe zilnice, fiind nevoie de 4-5 zile pentru virarea tuturor sumelor, potrivit Bugetul.ro.
Citește și:
- 16:41 - România cere reuniune de urgență a NATO după prăbușirea la Galați a dronei rusești
- 10:30 - Ana Maria Păcuraru, analiza momentului: De ce nu vor iranienii să se așeze la masa negocierilor. Încep să se vadă rupturi în interiorul regimului de la Teheran
- 08:38 - Avertisment sumbru al unui gigant petrolier: Va fi criză în Europa, dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi deblocată
- 08:04 - Atac armat la Casa Albă: Trump și Melania, evacuați de urgență de la Cina Corespondenților. Suspectul a fost arestat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News















