Dinamo Bucureşti - FC U Craiova 1-1, în Cupa României

Dinamo Bucureşti - FC U Craiova 1-1, în Cupa României
Dinamo Bucureşti şi FC U Craiova au terminat la egalitate, 1-1
Dinamo Bucureşti şi FC U Craiova au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal.
Dinamo a deschis scorul prin Costin Amzăr (18), dar echipa din Bănie a egalat după pauză, prin francezul Yacine Bahassa (66 - penalty), după ce tot el fusese faultat în careu de Dani Iglesias.
„Un meci de Cupă. Un meci între Dinamo și Craiova mereu a fost un derby. În prima repriză, adversarii noștri au avut un joc sensibil mai bun. La pauză am reglat situația prin unele schimbări, iar în repriza a doua cred că puteam să și câștigăm.
A fost un rezultat de egalitate, care reflectă realitatea.
(n.r. ce le-ați zis la pauză jucătorilor?) La pauză le-am zis că se poate și am făcut două schimbări. În partea dreaptă a coborât Negru (n.r. Radu Negru) și a reglat situația pe banda dreaptă, iar la mijlocul terenului a reintrat Achim (n.r. Vlad Achim) pentru acumula o ușoară oboseală.
Cupa României este un trofeu și ne-ar onora (n.r. dacă l-am câștiga). Vom lupta până la capăt cu toată seriozitatea și sunt convins că vom merge până la capăt. Am vrea să ajungem în finală, cine nu ar vrea să ajungă în finala unui trofeu național? Sigur, până atunci mai este cale lungă. Trebuie să acordăm foarte mare atenție acestei competiții”, a declarat Paul Răducan, antrenorul lui FCU Craiova.
În alt meci din Grupa C, Oţelul Galaţi a învins-o în deplasare pe SCM Zalău cu 4-1.
Ultimul meci al grupei va avea loc miercuri, FC Bihor Oradea - FCSB.
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News















