DONALD TRUMP ANUNȚĂ O ÎNTÂLNIRE CU VOLODIMIR ZELENSKI PENTRU UN ACORD PRIVIND MINERALELE

DONALD TRUMP ANUNȚĂ O ÎNTÂLNIRE CU VOLODIMIR ZELENSKI PENTRU UN ACORD PRIVIND MINERALELE
Trump a declarat luni seară că urmează să se întâlnească cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, ”săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare”
Președintele american Donald Trump a declarat luni seară că urmează să se întâlnească cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, ”săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare” pentru a finaliza un acord privind mineralele, relatează AFP. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele francez Emmanuel Macron. Trump a subliniat că încheierea acestui acord este ”foarte aproape”.
În cadrul aceleiași conferințe, Trump a afirmat că nu vede ”nicio problemă” în trimiterea de trupe europene în Ucraina ca forțe de menținere a păcii și a susținut că președintele rus Vladimir Putin ar accepta această desfășurare. De asemenea, el a estimat că războiul din Ucraina s-ar putea încheia ”în câteva săptămâni”, fără a oferi detalii concrete despre cum ar putea fi atins acest obiectiv.
Întrebat despre posibilitatea ca Ucraina să cedeze teritorii în cadrul negocierilor de pace, Trump a răspuns evaziv: ”vom vedea”.
În ceea ce privește NATO, el a declarat că alianța este ”un instrument formidabil atunci când este bine folosit”.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News















