El Nino aduce vreme extremă în România: furtuni, ploi puternice și fluctuații de temperatură în toată luna mai

Vreme extremă în România
Vreme extremă în România, încă din această lună, odată ce fenomenul El Nino se va instala în Europa, avertizează specialiștii. Vom avea parte de furtuni și vreme instabilă aproape toată luna. Fenomenul El Nino apare la intervale de doi ani până la șapte și se manifestă prin încălzirea anormală a apelor.
România va fi afectată de fenomenul El Nino, avertizează meteorologii.
Ceea ce înseamnă că vor fi ploi mai puternice, furtuni și vreme instabilă. Temperaturile vor fi schimbătoare, iar în unele zone vor fi ploi cu grindină. Expertul climatolog Mircea Duțu a explicat la Realitatea PLUS cum va fi vremea în următoarele 30 de zile.
Cum va fi vremea în luna mai
„În luna mai asistăm la începutul afirmării acestui tip de evoluție. În ceea ce privește vremea din următoarele 30 de zile, este foarte probabil să rămână în linia contrastelor de până acum: perioade în care temperaturile vor fi apropiate de normal sau chiar peste, însoțite de precipitații adecvate, urmate de intervale cu scăderi de temperatură, în tendința deja caracteristică acestei primăveri”, a declarat Duțu.
Fenomenul El Nino apare când apele din Oceanul Pacific devin mai calde decât normal. Se întâmplă la câțiva ani și ține câteva luni, spun meteorologii. Deși primăvara este rece și ploioasă, vara temperaturile cresc considerabil din cauza fenomenului, mai spun specialiștii.
Citește și:
- 20:19 - Anca Alexandrescu: „Doamna Kovesi încearcă să își facă loc în România, pentru că i se va termina mandatul și rămâne fără job”
- 21:28 - UE pregătește un dialog direct cu Vladimir Putin. Bruxelles-ul se teme că ar putea fi exclus din negocierile privind Ucraina
- 21:24 - Norul de fum de la Cernobîl nu va afecta România, potrivit Ministerului Mediului
- 18:35 - Moment istoric. Administrația Trump a desecretizat documentele OZN
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News













