HAMAS ANUNȚĂ DISPONIBILITATEA PENTRU NEGOCIERI PRIVIND UN ARMISTIȚIU ÎN GAZA

HAMAS ANUNȚĂ DISPONIBILITATEA PENTRU NEGOCIERI PRIVIND UN ARMISTIȚIU ÎN GAZA
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a declarat că este „dispusă să se angajeze imediat” în negocieri privind punerea în aplicare a unui acord de încetare a focului în Fâșia Gaza
Vineri seară, mișcarea islamistă palestiniană Hamas a declarat că este „dispusă să se angajeze imediat” în negocieri privind punerea în aplicare a unui acord de încetare a focului în Fâșia Gaza, transmite AFP. Anunțul vine într-un context de violențe intense, în care 52 de palestinieni ar fi fost uciși în ultimele 24 de ore, potrivit Apărării Civile din Gaza.
Declarația Hamas survine înaintea vizitei premierului israelian Benjamin Netanyahu la Washington, programată pentru luni, unde urmează să se întâlnească cu președintele american Donald Trump. Casa Albă exercită presiuni pentru obținerea unui armistițiu durabil în Gaza, afectată de aproape 21 de luni de război.
Conform unui comunicat al Hamas, decizia a fost luată „în urma consultărilor interne și cu alte forțe palestiniene”, iar mișcarea este pregătită să discute „mecanismul de implementare” a unei propuneri mediate de Qatar și Egipt, inițiată de SUA.
O sursă apropiată negocierilor a precizat că planul propus presupune un armistițiu de 60 de zile, timp în care Hamas ar urma să elibereze jumătate dintre ostaticii israelieni în viață, în schimbul eliberării unor prizonieri palestinieni din închisorile israeliene.
Jihadul Islamic, aliatul principal al Hamas, a declarat că susține în principiu negocierile, dar cere „garanții suplimentare” pentru a se asigura că Israelul nu va relua ostilitățile după eliberarea ostaticilor.
În paralel, ofensiva israeliană a continuat în Gaza, afectând inclusiv zone din apropierea centrelor de ajutor umanitar. Din cauza restricțiilor impuse presei și a accesului limitat, AFP nu a putut verifica independent cifrele furnizate de autoritățile din Gaza.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News















