Liderii UE au ajuns în Mexic pentru semnarea Acordului Global Modernizat

Ursula von der Leyen
Președinta Ursula von der Leyen și președintele António Costa au sosit miercuri în Mexic pentru o vizită de lucru în cadrul căreia este așteptată semnarea Acordului Global Modernizat dintre Uniunea Europeană și Mexic, informează agenția EFE, citată de Agerpres.
Cei doi oficiali europeni se vor întâlni vineri cu președinta mexicană Claudia Sheinbaum, în cadrul celui de-al optulea summit bilateral dintre Uniunea Europeană și Mexic, primul organizat după mai bine de un deceniu.
La sosirea în Ciudad de México, delegația europeană a fost întâmpinată de ministrul mexican de externe, Roberto Velasco, potrivit unui comunicat al Secretariatului pentru Afaceri Externe.
„Relațiile noastre sunt la apogeu. UE și Mexicul sunt pe cale să înceapă o nouă eră”, a transmis Costa într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, subliniind importanța summitului.
Autoritățile mexicane speră ca noul acord să contribuie la diversificarea exporturilor și la consolidarea relațiilor economice și politice cu UE, în contextul tensiunilor comerciale tot mai mari cu Statele Unite. Obiectivul oficial al Mexicului este majorarea exporturilor către Uniunea Europeană cu 50% până în 2030.
Acordul ar urma să ofere companiilor și agricultorilor mexicani acces preferențial, aproape fără taxe vamale, pe piața celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. Bruxelles-ul consideră documentul un „instrument geopolitic și economic puternic”, menit să ducă relația bilaterală „la nivelul următor”.
În marja vizitei, Roberto Velasco s-a întâlnit și cu Kaja Kallas, înaintea reuniunilor oficiale programate în cadrul summitului UE-Mexic.
Citește și:
- 15:04 - Alertă în SUA după primul caz de infestare cu „musca viermilor de carne” din ultimii 60 de ani
- 14:56 - Planul Roșu, dezactivat după alerta cu dronă din Portul Constanța. Toate restricțiile au fost ridicate
- 14:20 - Drona explodată în Portul Constanța. Faleza Cazinoului din Constanța, evacuată. S-a emis RO-Alert și pentru Costinești
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News













