Ministrul Sănătăţii anunţă că România nu are suficiente centre pentru combaterea adicţiei

Ministrul Sănătăţii anunţă că România nu are suficiente centre pentru combaterea adicţiei
Ministrul Rafila a precizat că nu există suficiente centre pentru reabilitarea consumatorilor de droguri
Deși autoritățile anunță lupta antidrog, ministrul Sănătății spune că nu există centre pentru recuperarea consumatorilor de droguri.
”Este foarte preocupantă şi cel puţin pe mine personal mă preocupă cel mai mult situaţia legată de copii şi de adolescenţi, pentru că, în mod evident, riscurile pentru dezvoltarea lor, pentru viaţa lor sunt cele mai mari”, a afirmat, joi seară, la un post de televiziune, Alexandru Rafila, referindu-se la consumul de droguri.
Potrivit ministrului, sunt două probeleme – cea a consumatorului, care trebuie tratat ca o persoană bolnavă şi cea a accesului la droguri.
”Eu îi tratez ca pe nişte bolnavi, ori dacă vreau să găsesc o soluţie pentru ei să pot să îi ajut am nevoie de colaborarea lor, colaborarea familiilor lor, încât să pot să îi ajut cu un psiholog, cu psihiatru, cu un tratament, medicamentos, cu internarea într-un centru pentru combaterea adicţiei, ori lucrurile astea trebuie să fie foarte clare”, a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, ”accesul la substanţe psihoactive este o problemă care este de siguranţă naţională, însă este în mod evident de competenţa poliţiei”.
Ministrul a precizat că nu există suficiente centre pentru reabilitarea consumatorilor de droguri.
”Partea medicală a problemei trebuie să o rezolvăm într-un timp relativ scurt, să facem centre, măcar unul pentru fiecare judeţ, unde să poată să meargă aceşti oameni”, a adăugat Alexandru Rafila.
Rafila despre testarea în antidrogur în școli: „NU are niciun fel de beneficiu”
Ministrul crede că aceste centre nu trebuie să fie legate de Ministerul de Interne, că ar exista reticenţă, dar nici neapărat de spitalele de psihiatrie, unde ar exusta, de asemenea, reticenţă din partea consumatorilor şi a familiilor acestora.
Rafila a precizat că principala problemă în realizarea acestora centre este să se găsească locaţii pentru ele.
Citește și:
- 16:41 - România cere reuniune de urgență a NATO după prăbușirea la Galați a dronei rusești
- 10:30 - Ana Maria Păcuraru, analiza momentului: De ce nu vor iranienii să se așeze la masa negocierilor. Încep să se vadă rupturi în interiorul regimului de la Teheran
- 08:38 - Avertisment sumbru al unui gigant petrolier: Va fi criză în Europa, dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi deblocată
- 08:04 - Atac armat la Casa Albă: Trump și Melania, evacuați de urgență de la Cina Corespondenților. Suspectul a fost arestat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News















