Monica Macovei, trimisă în judecată după accidentul din Mangalia

Monica Macovei, trimisă în judecată după accidentul din Mangalia
Monica Macovei, trimisă în judecată după accidentul din Mangalia
Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost trimisă în judecată, miercuri, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, după accidentul produs în Mangalia în octombrie 2022.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au transmis că, miercuri, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Macovei Monica - Luisa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
„S-a reţinut că la 8 octombrie 2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia şi, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”, potrivit procurorilor.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News















