Patriarhul Daniel, mesaj transmis elevilor care susțin examenele naționale: Sunt cele mai bune prilejuri de evaluare şi maturizare intelectuală

Patriarhul Daniel, mesaj transmis elevilor care susțin examenele naționale: Sunt cele mai bune prilejuri de evaluare şi maturizare intelectuală
Patriarhul Daniel a transmis, joi, un mesaj de binecuvântare și încurajare pentru elevii aflați în perioada examenelor
Patriarhul Daniel a transmis, joi, un mesaj de binecuvântare și încurajare pentru elevii aflați în perioada examenelor, subliniind că acestea „sunt cele mai bune prilejuri de evaluare şi maturizare intelectuală într-ο societate din ce în ce mai animată de competiţie, dar şi trepte necesar de urcat spre înţelegerea şi dobândirea unor valori care sporesc necesara cultură a dialogului şi întreţin normala comuniune între oameni”.
„Biserica a susținut și promovat de-a lungul întregii sale istorii, care este și o istorie culturală, școala, formarea intelectuală, spirituală și morală a omului.
Examenele pe care le susținem în viață sunt cele mai bune prilejuri de evaluare și maturizare intelectuală într-ο societate din ce în ce mai animată de competiție, dar şi trepte necesar de urcat spre înțelegerea și dobândirea unor valori care sporesc necesara cultură a dialogului și întrețin normala comuniune între oameni.
La începutul acestei perioade cu examene, plină de firească emoție și intens consum intelectual, îi îndemnăm pe părinţi și profesori, dar şi pe preoţii din parohiile voastre, să vă susţină concret fiecare în sfera sa de competență și comunicare cu voi, unind sfatul bun și încurajarea cu rugăciunea și ajutorarea personală”, a transmis Patriarhul Daniel, potrivit agenției de știri Basilica.ro.
Citește și:
- 14:46 - Despăgubiri uriașe: 14.000 de euro pentru un angajat căruia șeful nu i-a urat „La mulți ani” pe Facebook
- 14:11 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Nicușor Dan l-a primit pe liderul de la Kiev la Palatul Cotroceni
- 11:43 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Liderul de la Kiev va fi primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, la ora 13:30
- 08:15 - Atenționare de călătorie de la MAE. Transportul public dintr-o țară europeană, paralizat de o grevă națională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News












