Actualitate· 2 min citire

Premierul Canadei, evacuat sub escortă din restaurantul în care lua masa! Locația, luată cu asalt de pro-palestinieni

Premierul Canadei, evacuat sub escortă din restaurantul în care lua masa! Locația, luată cu asalt de pro-palestinieni

Premierul Canadei, evacuat sub escortă din restaurantul în care lua masa! Locația, luată cu asalt de pro-palestinieni

Realitatea din Germania
Scris de Realitatea din Germania Publicat: 16 nov. 2023, 10:36

Prim-ministrul canadian a fost evacuat sub escortă

Restaurantul în care lua masa premierul Canadei Justin Trudeau a fost luat cu asalt de pro-palestinieni. Aproape 100 de polițiști au fost chemați pentru a face față celor 250 de protestatari. Prim-ministrul canadian a fost evacuat sub escortă. Au existat ciocniri între oamenii legii și protestatari. Două persoane au fost arestate.

Aproximativ 250 de protestatari pro-palestinieni au înconjurat, marți seară, un restaurant din Vancouver unde lua masa premierul canadian Justin Trudeau, a anunțat miercuri seara poliția, relatează Reuters și The Guardian, potrivit Ziare.com.

"Poliția din Vancouver a desfășurat aproape 100 de ofițeri marți seară pentru a dispersa un protest în fața unui restaurant din Chinatown unde lua masa premierul", au precizat forțele de ordine într-un comunicat.

"Poliția a ajutat la controlarea și dispersarea mulțimii, în timp ce premierul a fost escortat în afara restaurantului", se arată în comunicatul citat.

Potrivit CBC News, înregistrările video ale incidentului arată protestatarii strigând "Încetați focul acum" și fluturând steaguri palestiniene.

VEZI VIDEO AICI

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost arestat pentru că a lovit cu pumnul în față o femeie polițist. Un bărbat de 34 de ani a fost, de asemenea, arestat pentru obstrucționarea poliției.

Justin Trudeau se află sub presiunea susținătorilor palestinieni pentru a cere o încetare a focului în războiul dintre Israel și Hamas.

"Ieri seară (marți - n.r.), premierul a fost abordat de manifestanți în Vancouver", a confirmat prin e-mail purtătorul său de cuvânt, Mohammad Hussain, care a refuzat să facă alte comentarii.

Anterior, marți, Trudeau declarase că "uciderea femeilor, a copiilor, a bebelușilor" din Gaza trebuie să înceteze, în cea mai dură critică a sa la adresa Israelului de când a izbucnit războiul împotriva Hamas în urmă cu peste o lună. Premierul israelian Benjamin Netanyahu, adresându-se lui Trudeau într-o postare pe rețelele sociale, a replicat că "forțele civilizației trebuie să sprijine Israelul în înfrângerea barbariei Hamas".


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate