Prognoza meteo - Ploi, descărcări electrice și vânt puternic. Care sunt zonele vizate

Prognoza meteo - Ploi, descărcări electrice și vânt puternic. Care sunt zonele vizate
Astăzi în nord-vestul și nordul teritoriului vremea va fi în general închisă
Astăzi în nord-vestul și nordul teritoriului vremea va fi în general închisă, iar valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor multianuale. Temporar va ploua în Maramureș, local în Crișana, Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei. Noaptea, ploile vor avea și caracter de aversă, iar trecător pot fi însoțite și de descărcări electrice.
În aceste condiții, în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni se vor acumula cantități de apă de 15...20 l/mp. În celelalte regiuni vremea se va încălzi față de zilele precedente și va deveni caldă pentru această dată.
Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru ploi va fi redusă. Vântul va prezenta intensificări astăzi în zona montană înaltă, unde vor fi rafale în general de 70...90 km/h, iar temporar și în regiunile vestice, estice și sud-estice, cu viteze de 45...55 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 12 grade în Maramureș, până la 24 de grade în sudul Munteniei. Dimineața va mai fi ceață, în special în centru și nord-est, iar noaptea în zonele depresionare.
În București vremea se va încălzi față de zilele precedente, iar temperaturile se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Așadar, temperatura maximă va fi de 22 de grade, în condițiile unui cer variabil.
La munte - se vor semnala ploi, în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, iar pe parcursul nopții se vor acumula cantități de apă de 10...15 l/mp. În restul zonei montane, cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul, va prezenta intensificări în zona montană înaltă, unde vor fi rafale în general de 70...90 km/h. Valorile termice vor fi mai ridicate față de ziua precedentă în aproape toate masivele. Vor fi 7 grade pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău.
Citește și:
- 16:41 - România cere reuniune de urgență a NATO după prăbușirea la Galați a dronei rusești
- 10:30 - Ana Maria Păcuraru, analiza momentului: De ce nu vor iranienii să se așeze la masa negocierilor. Încep să se vadă rupturi în interiorul regimului de la Teheran
- 08:38 - Avertisment sumbru al unui gigant petrolier: Va fi criză în Europa, dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi deblocată
- 08:04 - Atac armat la Casa Albă: Trump și Melania, evacuați de urgență de la Cina Corespondenților. Suspectul a fost arestat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News















