Regatul Unit le-a recomandat cetățenilor săi să părăsească Libanul în timp ce eforturile se intensifică pentru a evita o escaladare între Israel și gruparea șiită libaneză Hezbollah în urma atacului de sâmbătă asupra Platoului Golan anexat, în care au murit 12 tineri, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Le recomandăm cetățenilor britanici să părăsească Libanul și să nu călătorească în această țară. Situația evoluează rapid", a scris ministrul de externe britanic David Lammy pe platforma X.
De mai multe luni, comunitatea internațională este îngrijorată de o conflagrație regională legată de războiul care se desfășoară în Fâșia Gaza între Israel și Hamas din octombrie anul trecut. Pentru a veni în sprijinul Hamas, mișcarea libaneză Hezbollah, aliată a Iranului, a deschis un front împotriva Israelului, la granița cu Libanul
Atacul cu rachetă de sâmbătă asupra Platoului Golan sirian ocupat de Israel a fost pus de către guvernul israelian pe seama Hezbollah, care neagă acuzația.