Senator american de rang înalt condamnă incidentul din Galați: „Statele Unite sunt alături de România”

Bloc Galați dronă
Un oficial de rang înalt din Senatul Statelor Unite a condamnat ferm incidentul în urma căruia o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați, catalogând acțiunea drept o încălcare gravă și iresponsabilă a spațiului aerian al României.
Jim Risch, președintele Comisiei pentru Relații Externe din Senatul SUA, a transmis într-un mesaj public că astfel de incidente sunt inacceptabile și a reiterat sprijinul Washingtonului pentru România și pentru aliații NATO.
Acesta a subliniat că Statele Unite rămân alături de România în fața unor astfel de provocări și a insistat asupra necesității consolidării capacităților de descurajare ale Alianței, astfel încât integritatea teritorială a NATO să nu fie pusă la îndoială.
Reacția vine după incidentul din noaptea de joi spre vineri, când o dronă de tip „Geran-2”, folosită de forțele ruse în războiul din Ucraina, s-a prăbușit pe un bloc din Galați, provocând o explozie și un incendiu. Autoritățile române au confirmat explozia încărcăturii la impact.
Evenimentul a generat reacții ferme și din partea Uniunii Europene și NATO, precum și din mai multe state aliate.
Citește și:
- 15:04 - Alertă în SUA după primul caz de infestare cu „musca viermilor de carne” din ultimii 60 de ani
- 14:56 - Planul Roșu, dezactivat după alerta cu dronă din Portul Constanța. Toate restricțiile au fost ridicate
- 14:20 - Drona explodată în Portul Constanța. Faleza Cazinoului din Constanța, evacuată. S-a emis RO-Alert și pentru Costinești
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News













