STATELE UNITE SE RETRAG DIN UNESCO: ”PARTICIPAREA NU MAI SERVEȘTE INTERESELOR NAȚIONALE”

STATELE UNITE SE RETRAG DIN UNESCO: ”PARTICIPAREA NU MAI SERVEȘTE INTERESELOR NAȚIONALE”
Stalele Unite și-au anunțat oficial marți retragerea din UNESCO
Statele Unite ale Americii și-au anunțat oficial marți retragerea din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), motivând că implicarea în această structură internațională „nu mai este în interesul național”. Decizia a fost anunțată printr-un comunicat al Departamentului de Stat, citat de Reuters și AFP.
„UNESCO promovează cauze sociale și culturale controversate și acordă o importanță exagerată Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU – o agendă globalistă, ideologică, ce contravine principiului politicii noastre externe 'America First'”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.
Retragerea din UNESCO vine în contextul unei serii de decizii luate de administrația președintelui Donald Trump în al doilea său mandat, care reflectă o atitudine tot mai reticentă față de instituțiile multilaterale. SUA au întrerupt deja cooperarea cu Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, au prelungit suspendarea finanțării pentru UNRWA – agenția ONU pentru sprijinirea palestinienilor – și au început demersuri pentru ieșirea din Acordul de la Paris și din Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Aceasta nu este prima dată când Statele Unite părăsesc UNESCO – precedentul a avut loc în 2017, sub aceeași administrație Trump, invocând atunci prejudicii aduse Israelului. SUA reveniseră în organizație în 2023, sub administrația Biden.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News















