Un avion C-27J Spartan a plecat în Elveţia, pentru a transporta şase pacienţi cu arsuri la un spital din Franţa. Anunțul MApN

Un avion C-27J Spartan a plecat în Elveţia, pentru a transporta şase pacienţi cu arsuri la un spital din Franţa. Anunțul MApN
Un avion C-27J Spartan al Forțelor Aeriene Române a plecat, vineri seară, în Elveția
Un avion C-27J Spartan al Forțelor Aeriene Române a plecat, vineri seară, în Elveția, pentru a transporta șase pacienți cu arsuri suferite în urma incendiului care a avut loc într-un bar din stațiunea Crans-Montana, la un spital din Franța. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale (MApN), care a subliniat că misiunea umanitară are loc în baza cererii de asistență internațională formulată de autoritățile elvețiene, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă.
”O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat vineri, 2 ianuarie, în jurul orei 19.00, din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, cu destinaţia Elveţia, pentru a transporta şase pacienţi diagnosticaţi cu arsuri la un spital din Paris, Franţa. Pe timpul zborului, pacienţii vor fi monitorizaţi de o echipă medicală mixtă asigurată de Forţele Aeriene Române şi de UPU SMURD al SCUB Floreasca”, a anunţat MApN printr-un comunicat de presă.
Misiunea aeronavei a fost aprobată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în baza cererii de asistenţă internaţională formulată de autorităţile din Confederaţia Elveţiană, prin intermediul Mecanismului European de Protecţie Civilă.
Potrivit, MApN, mecanismul a fost instituit în 2001 de Uniunea Europeană pentru a permite ţărilor participante (UE şi non-UE) să îşi coordoneze asistenţa în cazul unei situaţii de urgenţă la scară largă care nu poate fi rezolvată doar de sistemul de protecţie civilă al unei ţări.
”România îşi reafirmă, astfel, solidaritatea cu Confederaţia Elveţiană şi angajamentul de a contribui activ la gestionarea situaţiilor de urgenţă majore, atunci când este solicitat sprijin internaţional, având ca prioritate salvarea vieţii şi protejarea sănătăţii persoanelor afectate”, a adăugat sursa citată.
Tot în baza acestui mecanism, în luna martie a anului trecut, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a transportat pacienţi diagnosticaţi cu arsuri de la Skopje, Macedonia de Nord, la un spital din Vilnius, Lituania.
Vă reamintim că ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat, vineri, că, în urma deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, o aeronavă militară este pregătită să decoleze pentru a transporta, de la Lausanne spre Paris, şase tineri cu arsuri grave în urma incendiului de la Crans-Montana.
Oficialul a explicat că Armata oferă sprijinul, ”fără a întreba cine plăteşte cheltuielile, sau dacă au fost ori nu prevăzuţi bani în buget”.
Citește și:
- 08:15 - Atenționare de călătorie de la MAE. Transportul public dintr-o țară europeană, paralizat de o grevă națională
- 08:05 - Atac rusesc asupra unui sediu de poliție din regiunea Sumî: peste 40 de polițiști răniți
- 08:01 - SUA au pierdut 11 miliarde de dolari în prima săptămână a războiului cu Iranul
- 07:47 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul își intensifică ofensiva: două petroliere au fost atacate în apele teritoriale ale Irakului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News












