Verdictul în cazul de dopaj a fost amânat, a anunțat Simona Halep

Verdictul în cazul de dopaj a fost amânat, a anunțat Simona Halep
Simona Halep este suspendată provizoriu din 7 octombrie anul trecut
Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj, a anunţat, joi, că verdictul în cazul său a fost amânat.
”Azi am aflat că decizia în cazul meu, care era aşteptată săptămâna aceasta, va fi amânată. Acest lucru e foarte dezamăgitor, după ce am spus tot timpul că tot ce doresc este să fiu judecată. Este greu de explicat dificultatea emoţională pe care au adus-o şi continuă să o aducă toate aceste amânări”, a scris Halep pe Instagram.
Halep a fost audiată în zilele de 28 şi 29 iunie de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), după ce cazul său fusese amânat de mai multe ori.
În mai, ITIA confirmase că Simona Halep ”a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în paşaportul său biologic de sportiv (ABP)”.
Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din 7 octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în timpul US Open, la finalul lunii august 2022. Această moleculă interzisă stimulează producţia de globule roşii şi este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA).
Citește și:
- 16:02 - Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au semnat acordurile și parteneriatele stategice comune, la Palatul Cotroceni
- 14:46 - Despăgubiri uriașe: 14.000 de euro pentru un angajat căruia șeful nu i-a urat „La mulți ani” pe Facebook
- 14:11 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Nicușor Dan l-a primit pe liderul de la Kiev la Palatul Cotroceni
- 11:43 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Liderul de la Kiev va fi primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, la ora 13:30
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Germania și pe Google News












